Florin Ioan Petean
Director Executiv
Cred în puterea pe care fiecare dintre noi o avem. Că putem face mai bună lumea în care trăim, dacă începem schimbarea cu noi înşine.
Contribui ca facilitator, coach, consultant. Îi sprijin pe cei cu care interactionez să îşi elibereze şi să-şi pună în valoare potenţialul în viaţa de zi cu zi.
Conduc diverse organizații: CDM ca director executiv din 1997. Sunt membru în Board of directors OD Network Europe din 2021 si co-presedinte din aprilie 2023. Am fost membru în comitetul director al asociatiei HR Club intre 2008 si 2022.
Învăț în fiecare zi. Am absolvit Automatizări şi Calculatoare în 1990. În 1994 am încheiat un program intensiv de “Train the Trainers” iar apoi am obţinut “Diploma in Management Development” în 1997, ambele la Roffey Park Institute, UK. Sunt Doctor (PhD) in Management din 2016.
Am predat la două universități: Management Comparat, Management Strategic şi Marketing în perioada 1993-1997, ca lector asociat.
Am publicat articole şi materiale de specialitate pentru ziare şi reviste şi am contribuit la scrierea a 4 cărţi de specialitate.
Am vorbit la conferințe de Organisation Development ca OD Network Orlando, Florida, SUA, June 2022: Humanising the Future of Organisations sau OD Network Europe, Glasgow, UK May 2024.
Am lucrat în România și alte țări din Europa și Asia ca Cehia, Finlanda, Franța, Germania , India, Polonia, Slovenia, Ucraina, Ungaria pentru
- firme ca Alcatel-Lucent, Allied Domecq; Bosch, Banca Transilvania; BRD Societe Generale, Draexlmaier, Endava, Ford, IQuest, Lafarge, OMV Petrom, Renault, Tenaris, Terapia Sun Pharma, Worwag Pharma, Yonder
- organizații non-profit: American Peace Corps, Habitat for Humanity, Prison Fellowship, Soros Foundation, World Vision
- Sectorul public: Prefecturi, sistemul sanitar (directori de spitale), Poliție, Primării (inclusiv primari de mari municipii)
- Banca mondiala – short term expert în Educatie pentru World Bank
Am experiență în domenii ca Resurse umane, Marketing şi vânzări, OD (Organisation Development), Strategie, Negociere.
Îmi place munca mea, pentru că văd că modelele puternice pe care le utilizăm în procesele de consultanţă şi dezvoltare, în comunicarea cu indivizi cu personalităţi puternice, au efect asupra mea şi a celor din jur.
Sonia May –
Vestibulum a sodales leo, interdum egestas augue. Donec condimentum nulla porta metus elementum, non gravida nibh hendrerit. Nullam in faucibus tellus, id mollis purus. Quisque a venenatis diam.